Magistraţii botoşăneni nu vor să se implice în organizarea alegerilor din 9 decembrie

prefectul Adrian Constantinescu
prefectul Adrian Constantinescu

Niciun magistrat botoşănean nu doreşte să fie preşedinţe sau locţiitor la secţiile de votare în cadrul alegerilor parlamentare din acest an, potrivit datelor comunicate de conducerea Tribunalului Botoşani. Prefectul judeţului, Adrian Constantinescu, face pe această cale un apel public prin care invită magistraţii să-şi pună la dispoziţia judeţului competenţele şi experienţa, astfel încât să ajute la corecta desfăşurare a scrutinului de pe 9 decembrie. Atât magistraţii cât şi juriştii interesaţi mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru a se înscrie pe listele cu persoanele propuse în acest scop.

„Conform legii, în propunerea persoanelor care să ocupe funcţiile de preşedinţi ai comisiilor secţiilor de votare şi de locţiitori ai acestora, au prioritate magistraţii şi juriştii. Am invitat public, în repetate rânduri, specialiştii în drept să se implice şi să ajute la desfăşurarea alegerilor conform prevederilor legale. O mai fac o dată. Chiar dacă indemnizaţia pentru activitatea din acele zile nu este foarte motivantă, consider că e importantă şi experienţa căpătată şi chiar contribuţia civică la un proces democratic pe care altă dată România nu-l avea.”, este apelul prefectului Adrian Constantinescu.

Conform datelor centralizate la nivelul Prefecturii, pe listele de propuneri s-au înscris până acum 150 de jurişti, din care 99 pentru municipiul Botoşani, şi 1060 de alte persoane care, conform legii, chiar dacă nu sunt jurişti, pot figura pe liste sub condiţia de a avea o reputaţie bună şi de a nu face parte din vreun partid politic sau altă organizaţie ce participă la alegeri.

Numărul necesar de persoane popuse pentru a conduce secţiile de votare este, pentru judeţul Botoşani, de 924, însă Instituţia Prefectului va trimite la AEP (Autoritatea Electorală Permanentă) şi la Tribunalul Botoşani în vederea avizării şi, respectiv, tragerii la sorţi lista cu toate persoanele înscrise.

One thought on “Magistraţii botoşăneni nu vor să se implice în organizarea alegerilor din 9 decembrie

  1. Au primit dispozitie de la Basescu sa nu participe alegeri?Sa le fie rusine, ca se infrupta copios din impozitele pe care le primesc ca salarii nesimtite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *