Deţinuţi în pelerinaj la Mănăstirea Vorona

La  initiativa Serviciului Educaţie din cadrul Penitenciarului Botoşani, joi, se va desfăşura o activitate de pelerinaj la Mănăstirea Vorona, la care vor participa un număr de 14 persoane private de libertate, clasificate în regim semideschis, se arată într-un comunicat al Penitenciarului.

„Pelerinajul la locurile sfinte“ este organizat în conformitate cu prevederile protocolului de colaborare încheiat cu Mănăstirea Vorona şi are ca scop formarea unor deprinderi morale, a unor atitudini conştiente faţă de cerinţele societăţii şi cultivarea sentimentelor moral – creştine, exersarea de către persoane private de libertate, în cadrul  Bisericii şi a comunităţii locale, a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială.

Învăţarea conduitelor prosociale se înscrie printre scopurile vizate de multe dintre activităţile şi programele de educaţie moral-religioasă, de asistenţă psihologică şi socială desfăşurate de către personalul sectorului reintegrare socială cu persoanele private de libertate. Totodată, exersarea acestora, pe cât posibil, în cadrul comunităţii locale, facilitează recuperarea psihosocială şi morală a persoanelor private de libertate, sporind şansele de reintegrare socială şi diminuând riscul recidivei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *