Şeful Pieţei Centrale din Botoşani ar putea fi schimbat. Vezi motivul!

Seful Pietei Centrale, Constantin Isac
Seful Pietei Centrale, Constantin Isac

Primarul municipiului Botoşani a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost sesizate mai multe nereguli în ceea ce priveşte activitatea din Piaţa centrală, fiind posibile şi fapte de natură penală. Ovidiu Portariuc a cerut public conducerii Urban Serv să ia măsuri în privinţa şefului Pieţei Centrale, Constantin Isac.  

În urma sesizarilor cetăţenilor şi ale unor articole de presă, a unor aspecte legate de desfăşurarea lucrurilor în Piaţa Mare, solicit conducerii Urban Serv să ia măsuri. Am avut o discuţie şi cu domnul director Liviu Toma şi,dacă toate aceste lucruri se confirmă, în cel mai scurt timp va fi necesară schimbarea şefului Pieţei„, a spus Portariuc.

El susţine că există sesizări oficiale cum că în Piaţa Mare „s-ar întâmpla nişte lucruri nu tocmai legale”, sesizări primite de la Poliţie şi implicit de la Inspectoratul de Jandarmi.

Sunt anumite ilegalităţi. Sunt şi contravenţii, şi infracţiuni. Le-am solicitat să facă o analiză şi să sesizeze organele abilitate, care să constate infracţiunile. Este vorba de vânzare inclusiv pe spaţiul pieţii a unor produse cu un anumit caracter, produse accizabil„, a adăugat Portariuc.

2 thoughts on “Şeful Pieţei Centrale din Botoşani ar putea fi schimbat. Vezi motivul!

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Nereguli sunt! Trebuie o echipa serioasa care sa le constate!
    Ex: in timp ce gardienii(politia locala) fugaresc doar babutele de la tara sub motivul pueril ca nu vand in zona care trebuie, smecherii( tiganii -comercianti fara autorizatie stau peste tot). De asemenea, camerele de supraveghere functioneaza dupa cum vrea conducerea pietei, camera din zona cunoscuta ca se vand tigarile de contrabanda este mentinuta defecta de mai multi ani!!!! Oare de ce???

  2. Domnule primar Portariuc,
    De mai multa vreme am sesizat si eu diverse aspecte care denota lipsa totala de gestionare a spatiului public: marfuri asezate pe trotuare, vinzatori ambulanti fara autorizatie, bisnitari care vind tigari si euro, spatii neintretinute
    ( mizerie chiar de dimineata, semn ca nu se matura deloc). L-am sesizat si pe Flutur cu aceste aspecte, insa eu am vorbit, eu am auzit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *