Peste 650 de cadre didactice botoşănene şi-au echivalat studiile

Rodica Mighiu, purtator de cuvant ISJ
Rodica Mighiu, purtator de cuvant ISJ

Un număr de 658 de învăţători, educatori şi maiştri au devenit profesori, în urma echivalării studiilor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru prima etapă au fost înscrişi pentru echivalarea competenţelor profesionale 709 cadre didactice şi admise 658.

 Din cei 64 dascăli respinşi, un număr de 22 au contestat rezultatul. Contestaţiile au fost discutate în Consiliul de administraţie de vineri, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, fiind admise doar 15 dosare.

Au fost supuse validării 658 de candidaturi, deci lista finală este formată din 658 de candidaturi„, a declarat Rodica Mighiu, purtătorul de cuvânt al IŞJ.

Învăţătorii şi educatorii care au absolvit colegiul de trei ani sau institutul pedagogic îşi pot depune dosarele pentru echivalarea studiilor şi în etapele care vor urma. Eliberarea atestatelor de echivalare valabile pentru ocuparea de funcţii didactice în învăţământul preşcolar şi preuniversitar obligatoriu se va face începând cu 1 noiembrie.

Cel mai probabil cadrele didactice care au devenit profesori în învăţământul preprimar, respectiv primar nu vor primi lefuri majorate, întrucât metodologia nu prevede acest lucru.

5 thoughts on “Peste 650 de cadre didactice botoşănene şi-au echivalat studiile

  1. De ce trebuia sa prevada metodologia pt.echivalarea studiilor si salarizarea? Nu e logic faptul ca echivaland unei persoane studiile va fi platita la nivelul studiilor la care s-a realizat echivalarea? Sau trebuie alte PROCESE?????????????

  2. Vorbiti de echivalarea studiilor sau a competentelor?!?Sunt doua lucruri total diferite !!! Hotarati-va!!! e vorba de ordinul 5484 sau 5533?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *