Noul preşedinte PSD Botoşani vrea să câştige alegerile în toate colegiile în care vor candida social-democraţii

Andrei DolineaschiDeputatul Andrei Dolineaschi a fost numit vineri în funcția de președinte interimar al  Organizației Județene PSD Botoșani. Decizia a fost semnată de președintele PSD, Victor Ponta, și de secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, urmând ca numirea să fie supusă și aprobării Comitetului Executiv Național al PSD.
Imediat după învestirea sa în noua funcție, Dolineaschi a declarat că principalul obiectiv în noua sa calitate e de a câștiga toate colegiile în care vor candida membrii PSD.

Am preluat organizația în faza finală a desemnării candidaților USL pentru alegerile parlamentare. Prin urmare, pregătirea campaniei pentru acest scrutin electoral reprezintă principala mea sarcină în calitate de președinte interimar. Singurul rezultat acceptabil pentru mine e ca toți candidații PSD din Botoșani să câștige alegerile în colegiile lor”, a declarat Dolineaschi.

Noul președinte interimar a mai afirmat că are în vedere și o schimbare de atitudine a social-democraților față de cetățeni.

Mi-am propus ca în perioada următoare PSD Botoșani să comunice mai mult cu presa și cu cetățenii. PSD se află la guvernare și avem datoria de a explica deciziile executivului și mai ales de a înțelege cât mai bine ceea ce așteaptă oamenii din partea noastră. Eu mă angajez să preiau problemele ridicate de botoșăneni și să le duc pe masa guvernului pentru a le găsi o rezolvare ”, a afirmat noul lider al PSD Botoșani.
Andrei Dolineaschi i-a mulțumit predecesorului său, senatorul Gheorghe Marcu, pentru activitatea sa la conducerea organizației. Acesta a demisionat tot astăzi din funcția de președinte al PSD Botoșani pentru a prelua, de la 1 noiembrie, funcția de vicepreședinte al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare.

Sursa: comunicat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *