Primăria vrea să alunge ciorile din municipiu cu ultrasunete

Reprezentanţii Primăriei Botoşani au găsit o nouă soluţie pentru a scăpa populaţia de ciorile din municipiu. Aceştia intenţionează să achiziţioneze un aparat cu ultrasunete pentru alungarea croncănitoarelor, pentru care ar trebui să plăteasca aproximativ 20 000 de lei.

Decizia a fost luată după ce vechile aparate achiziţionate de Primărie, care imitau împuşcăturile, nu au fost eficiente în alungarea ciorilor.

 „Problema aceasta cu ciorile nu este doar o problemă a municipalităţii Botoşani. Se regăseşte şi în celelalte oraşe din ţară. Nu este o soluţie universal valabilă. Aceste ciori se regăsesc în număr mare în parcurile din municipiul Botoşani pentru că avem groapa de gunoi în vecinătatea oraşului. Odată cu relocarea acestei gropi la Stăuceni sperăm să mai scăpăm de ele”, a declarat viceprimarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei.

 Pentru început va fi luat un aparat cu ultrasunete de probă, care va fi folosit de municipalitate gratuit pentru o perioadă pentru a vedea dacă într-adevar merită o astfel de investiţie.

 „Am demarat o acţiune de achiziţie a unor echipamente care funcţionează cu ultrasunete, care să alunge ciorile din parcurile din Botoşani, iar noi vom monta un aparat cu titlu experimental în clădirea municipalităţii, în sediul Primăriei, să vedem cum acţionează pe raza parcului Primăriei. Dacă este eficient, vom monta şi în Parcul Mihai Eminescu”, a mai spus viceprimarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *