Medicii de la UPU dau în judecată conducerea Spitalului Judeţean pentru salarii tăiate

UPU BotosaniCadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgenţe vor da în judecată conducerea Spitalului Judeţean pentru diminuări salariale nejustificate şi nelegale. Gheorghe Apetroaie, medic în cadrul UPU, a declarat că medicilor, asistenţilor şi infirmierilor li s-au redus salariile în ianuarie 2010, iar de atunci nu au mai fost reîntregite, deşi unitatea spitalicească a dispus de fonduri. Deşi fac gardă de 24 de ore, cadrelor medicale li s-au plătit doar 20 ore.

Banii din UPU s-au folosit pentru a achita datoriile acumulate odată cu unificarea spitalului, respectiv cele de la Maternitate şi Psihiatrie. Surprinzător este că la ora actuală sunt bani trimişi de Ministerul Sănătăţii pentru UPU, nu s-au recuperat datoriile, nu s-au reintregit sumele, iar noi suntem şi acum cu salariile diminuate, cu personal insuficient, iar medicii muncesc pe două norme. De exemplu, dintr-o gardă de 24 de ore au fost plătite doar 20 de ore, de parcă patru ore nu munceam în gardă. Voluntariat am făcut pe timpul lui Ceauşescu. Pe timpul lui Boc, ni s-au redus cu  42% salariile, aşa zisul 25%, iar acum, conform unor decizii pe care nu le-am văzut, avem diminuări de la 1 ianuarie„, a spus Apetroaie.

El spune că implicit Direcţia de Sănătate Publică a sesizat conducerea Spitalului Judeţean, prin comisia de audit, să nu intre în bugetul alocat unităţii, pentru a-i folosi în alte secţii sau în alte scopuri, dat fiind faptul că banii pentru UPU vin prin Ministerul Sănătăţii şi nu prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Medicii de la UPU au sesizat DSP cu privire la situaţia creată şi speră ca aceasta să revină la normal.

Noi nu suntem oameni să pierdem timpul prin sălile tribunalului, mai ales că sunt atâţia bani pentru UPU„, a adăugat Apetroaie.

One thought on “Medicii de la UPU dau în judecată conducerea Spitalului Judeţean pentru salarii tăiate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *