Tineri scandalagii, potoliţi de poliţişti

Doi tineri sunt cercetaţi de poliţişti după ce au agresat un tânăr şi au adresat injurii altor persoane. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Frumușica s-au sesizat din oficiu despre faptul că în noaptea de 29 spre 30 septembrie, ora 02:00, Ciprian Gheorghe G., de 28 ani și Ionu G., de 24 ani, ambii din localitatea Boscoteni, comuna Frumușica, în timp ce se aflau în incinta unui bar din localitatea Rădeni și pe drumul comunal din localitate, au proferat expresii, acte și gesturi de natură să provoace indignarea persoanelor prezente, aducând atingere bunelor moravuri.

Totodată, cei doi l-au agresat pe Dumitru P., de 26 ani, din localitatea Șendreni, comuna Frumușica, provocându-i leziuni ce au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, în regim de urgență, la Spitalul Județean Botoșani.

 Cei doi sunt cercetaţi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și lovire sau alte violențe, luându-se măsura reținerii în vederea arestării preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *