Bariera Sucevei în beznă. Sistemul de iluminat recent construit a cedat

bariera suceveiIluminatul public de la intrarea în municipiul Botoşani dinspre Suceava a devenit funcţional. Construit cu fonduri europene o dată reabilitarea căii de acces în municipiu, sistemul de iluminat s-a defectat de peste o lună.

Imaginea este neplăcută. Intri în beznă în municipiu. Aşa ştiu ai noştri să facă lucrurile, să dureze doar un an„, susţine un şofer.

Primarul Ovidiu Portariuc a declarat, recent, că problema iluminatului stradal în bariera Sucevei este cunoscută şi că aceasta se datorează unei defecţiuni la sistemul construit în urmă cu circa doi ani.

Curios este că defectarea sistemului de iluminat s-a produs înainte de închiderea oficială a proiectului, finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 2, fără ca acest lucru să deranjeze prea mult autorităţile locale.

Proiectul a avut o valoare de peste 36.000.000 lei, din care peste 28.000.000 lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene şi a Guvernului României. Prin acest proiect s-au modernizat 13,40 km de străzi din municipiul Botoşani, respectiv Calea Naţională-bariera Dorohoi, strada Uzinei, strada Împărat Traian, strada Tudor Vladimirescu, strada Petru Rareş, Calea Naţională-bariera Iaşi, strada Sucevei, străzi care preiau traficul greu conducând astfel la creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *