Tânăr în comă după ce a fost bătut cu bâtele de şase indivizi

Un tânăr de 29 de ani se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost bătut crunt de mai mulţi indivizi. Tânărul a fost adus la Spitalul Judeţean Botoşani, iar din cauza stării grave în care se afla, el a fost transportat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi.

Bărbatul se afla în locuinţa din Dorohoi, când nu mai puţin de şase persoane i-au intrat în casă şi au început să îl lovească cu bâtele. A fost adus la Spitalul Judeţean în comă profundă.

Bărbatul a fost adus în stare comatoasă, cu un traumatism cranio-cerebral. Semnele vitale erau mult modificate, motiv pentru care a fost trimis la Neurochirurgie Iaşi. Era în stare foarte gravă, în comă profundă„, a declarat un asistent medical de la Unitate de Primire Urgenţă.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, duminică noapte, Poliția Municipiului Dorohoi a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că un grup de tineri a intrat, prin forțarea ușii de acces, în locuința lui I. Ioana de 19 ani situată în municipiul Dorohoi și l-au lovit cu corpuri contondente pe concubinul acesteia, A. Viorel de 29 ani din Dorohoi.

   În urma cercetărilor efectuate de către o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi s-a stabilit că, duminică, I. Ioana se afla la domiciliul  din mun. Dorohoi împreună cu fiul său Z.C.A. în vârstă de 1 an şi concubinul său A. Viorel, când în jurul orei 00:30,  Z. Constantin-Adrian de 24 ani, C. Vasile-Cătălin de 21 ani, C. Andreea-Cătălina de 15 ani, P. Ciprian-Ionuț de 17 ani și Z. Mihai de 31ani, au pătruns în imobil, având asupra lor diferite obiecte contondente cu care l-au lovit pe A. Viorel.

 În urma loviturilor primite, A. Viorel a fost transportat imediat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale, de unde, în dimineața zilei de 30.09.2012 a fost transferat la Spitalul Județean Botoșani şi ulterior la Spitalul de Neurochirurgie Iași, în comă grad 2,3.

În cadrul cercetărilor I. Ioana  a relatat faptul că  până în vara acestui an a avut o relație de concubinaj cu Z. Constantin-Adrian, iar pe fondul stării de gelozie, acesta o amenința în permanență cu acte de violență.

  Față de  Z. Constantin-Adrian de 24 ani, C. Vasile-Cătălin de 21 ani, C. Andreea-Cătălina de 15 ani, P. Ciprian-Ionuț de 17 ani și Z. Mihai de 31 ani, toți din mun. Dorohoi, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, urmând ca în funcție de evoluţia stării de sănătate a victimei și de poziția sa procesuală să se propună soluție procedurală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *