Sinistraţii de la Dorohoi vor mai locui în apartamentele de la Protecţia Copilului până la sfârşitul anului

sedinta cj septembrie 2012Consilierii judeţeni au aprobat prelungirea duratei de folosinţă gratuită a zece apartamente aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pentru cazarea sinistraţilor din Dorohoi. Este pentru a treia oară când Executivul Primăriei Dorohoi solicită prelungirea cazării, în ciuda faptului că sinistraţii au primit case. Sinistraţii vor mai locui în apartamentele de la Protecţia Copilului până pe 31 decembrie.

De altfel, consilierii judeţeni au cerut ca aceasta să fie ultima prelungire, motivând că apartamentele sunt ocupate de persoane asistate şi nicidecum de sinistraţi.

Din câte ştiu, toţi cei care au fost afectaţi de inundaţiile din anul 2010 şi-au rezolvat problema. S-au făcut case, unii nu vor să se mute. Le convine să stea în aceste apartamente de patru camere şi să nu plătească niciun leu chirie, dar ar trebui să ştim exact dacă în cele zece apartamente sunt din cei care au fost afectaţi de inundaţiile din 2010, pentru că din scrisoarea trimisă de primarul din Dorohoi, am constatat că sunt şi persoane care au probleme sociale. Eu întreb, până când o să-i ţinem acolo dacă li s-au făcut casele„, a spus consilierul judeţean Cătălin Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *