În trei zone din judeţ nu se distribuie încă lapte pentru pachetul elevilor

lapte si cornElevii vor primi lapte şi corn de săptămâna aceasta, chiar dacă licitaţia pentru distribuirea laptelui în şcoli nu a fost adjudecată în unele zone din judeţ. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a declarat că până la stabilirea unui câştigător prin licitaţie,  se va face încredinţare directă. Astfel de probleme sunt în trei zone din judeţ, respectiv Truşeşti, Suliţa şi Săveni.

Erau trei zone care nu erau câştigate. Legea ne permite să dăm cu încredinţare directă pentru o lună-maxim două, până vom face licitaţie, cu acelaşi preţ care l-au câştigat şi numai la aceleaşi firme care au alte zone. Nu putem da la alţii. Îi vom chema la o negociere, ca să vedem care poate să preia şi celelalte trei zone„, a spus Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.

Firmele care au câştigat distribuţia laptelui pe celelalte zone din judeţ sunt Spicul Dorohoi şi Five Continents.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *