Punctul de trecere a frontierei Racovăţ ar putea fi redeschis până la sfârşitul anului

vizita consul Ucraina la SuceavaConsulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko, a declarat, luni, la Botoşani, că se fac eforturi pentru redeschiderea punctului de trecere a frontierei Racovăţ de la graniţa cu Ucraina. Punctul a fost închis temporar în 2010, pentru modernizare, în vederea aducerii la standardele Schengen, însă lucrările au fost blocate din cauza fondurilor insuficiente.

Această temă este foarte importantă şi s-a pus problema redeschiderii. Sperăm că vom semna acest acord cu privire la traficul mic transfrontalier„, a spus consulul general al Ucrainei la Botoşani.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a precizat că lucrările de modernizarea vor fi finalizate cel mai probabil până la sfârşitul acestui an, când se va face şi redeschiderea.

Avem promisiuni că la sfârşitul anului 2012 vor finaliza punctul, pentru că au nevoie de o sumă de bani pentru a termina investiţiile acolo. Firma care a câştigat licitaţia a intrat în insolvenţă şi este un litigiu. Am primit însă un răspuns oficial, că fac toate demersurile. Acum grăbim şi scoatem la licitaţie drumul Herţa-Racovăţ, pentru a avea drumuri bune„, a spus Ţurcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *