Florin Ţurcanu: Am cerut celor de la Nova Apaserv ca sâmbătă dimineaţă să am apă

florin turcanuPreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a cerut conducerii Nova Apaserv ca apa să curgă la robinetele botoşănenilor mult mai repede. El vrea ca sâmbătă dimineaţă să se furnizeze apa la robinete. Preşedintele CJ şi-a trimis şi consilierul personal pe teren să monitorizeze situaţia şi să grăbească ritmul lucrărilor.

I-am cerut ca vineri noapte- sâmbătă dimineaţă să am apă. Vreau un grafic pe ore, cine lucrează şi cum termină, pentru ca sâmbătă să avem apă. Consilierul meu va fi tot timpul alături de ei. Prin oprirea asta, avem o pierdere de 300 milioane lei la Cerviceşti, avem o pierdere puternică în iazul domnului consilier Zmău, unde se duc tone de apă. Nu ştiu cine a făcut spargere acolo, dar trebuie să o repar. Mai am în Botoşani, prin faţă la Kaufland, pentru că şi acolo se pierd cantităţi mari de apă. Acum, prin această oprire, încercăm să diminuăm pierderile”, a precizat preşedintele CJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *