Tinerii de până la 25 de ani au cea mai mare pondere în rândul şomerilor

ajofm Botosani(2)La sfarsitul lunii august  2012, un  numar total de 5916 persoane sunt inscrise in evidentele  AJOFM Botoşani, din care 2569 femei.  Din cele 5916 persoane inregistrate,  1650 persoane sunt şomeri indemnizati, iar 4.266 sunt persoane aflate in cautarea unui loc de munca, inscrise in evidentele agentiei fara a beneficia de drepturi banesti. Numarul total de şomeri inregistreaza o crestere  comparativ cu luna iulie  2012, respectiv de 441 persoane           .

Cresterea este datorata absolventilor care s-au inscris in evidente in termenul legal de 60 de zile de la absolvire pentru a beneficia de servicii de : consiliere, medierea muncii si  formare profesionala.

Distributia numarului de şomeri pe principalele localitati din judetul Botoşani arata astfel:

  • Botoşani –    1.458 şomeri din care   647 femei;
  • Dorohoi –        482 şomeri din care   216 femei;
  • Bucecea  –        86 şomeri din care     41 femei;
  • Darabani –       259 şomeri din care   128 femei;
  • Flămânzi  –      102 şomeri din care     43 femei;
  • Saveni      –       99 şomeri din care     46 femei;
  • Stefanesti –     206 şomeri din care     82 femei.

Municipiile Botosani si Dorohoi inregistreaza cele mai mari valori deoarece in aceste localitati sunt gestionate cele mai multe unitati de invatamant,  locuri de munca si implicit cele mai multe disponibilizari .

Din analiza situatiei şomajului inregistrat pe categorii de varsta la data de 31 august 2012, se constata ca ponderea cea mai mare  o detine in aceasta luna  tineri  cu varsta pana la 25 de ani (27,36%) – 1.619,  persoane cu varste cuprinse intre 40 – 49 de ani (23,78%) 1.407 ,  persoane  cu varste cuprinse intre 30 si 39 de ani (17,07%) – 1.010 , persoane peste 55 de ani ( 13,91% ) – 823, persoane cu varsta cuprinsa intre 50-55 de ani (12,39%) –733  ,   iar ponderea cea mai mica se inregistreaza in randul  somerilor cu varsta intre 25 – 29 de ani (5.47% ) – 324 persoane.

Distributia somerilor pe categorii socio-profesionale indica faptul ca 60,49%, respectiv 3.579 persoane inregistrate in baza de date a AJOFM Botosani au nivel de instruire primar, gimanzial sau profesional ,32,57%, respectiv 1.927 persoane au nivel de instruire liceal si postliceal (s-a inregistrat o crestere in randul acestei categorii fata de luna iulie cu 313 persoane), iar 6,93% – 410 persoane au studii superioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *