Portariuc a discutat cu Ponta despre Macaleţi şi Buhăianu! Vezi rezultatul

Ovidiu Portariuc
Ovidiu Portariuc

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Botoşani, primarul Ovidiu Portariuc, a purtat o discuţie cu liderul partidului, Victor Ponta, pe tema candidaturilor la alegerile parlamentare, în special cu privire la candidaturile lui Costică Macaleţi şi Cătălin Buhăianu pe acestualele colegii pe care le deţin.

Portariuc a primit garanţia că niciunul din cei doi nu se va regăsi în rândul candidaţilor, iar organizaţia municipală va avea dreptul de a face propriile nominalizări.

Cu siguranţă, lucrurile stau cu totul altfel decât au fost prezentate. Noi avem primul cuvânt în a desemna candidaţii. Nu ne-au fost impuşi de la centru şi nici nu vor fi impuşi de la centru. Nici pe departe nu s-a discutat şi nici nu s-au stabilit candidaţii până la această oră. Ceea ce s-a auzit sunt doar zvonuri care circulă pe canale mai puţin formale„, a spus Portariuc.

El susţine că PSD va scoate la Botoşani „doi candidaţi care să facă cinste”, „oameni cu o imagine bună în comunitate”.

Portariuc va propune ca ambele colegii de deputaţi din municipiul Botoşani, care revin PSD, să fie ocupate de fostul preşedinte PSD, Mihai Baltă, dar şi de medicul Tamara Ciofu, fost director al Direcţiei de Sănătate Publică.

Din punctul meu de vedere, domnii Macaleţi şi Buhăianu nu se află ca şi priorităţi în cadrul PSD Botoşani. Cred că fiecare a avut un cuvânt de spus în politica locală. Mă refer în primul rând la domnul Costică Macaleţi, care are nişte lucruri realizate atât la nivelul administraţiei locale, cât şi în Parlament. Poate a venit momentul să aducem un suflu nou în cadrul organizaţiei şi să susţinem alţi candidaţi. În ceea ce priveşte candidatura domnului Buhăianu rămân la fel de ferm pe poziţie şi vă spun că nu va candida din partea PSD Botoşani„, a adăugat Portariuc.

2 thoughts on “Portariuc a discutat cu Ponta despre Macaleţi şi Buhăianu! Vezi rezultatul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *