An şcolar deschis de autorităţi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”

elevi an scolar eminescuAnul şcolar 2012-2013 a fost deschis la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” de autorităţi. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, însoţit de viceprimarul Viorel Iliuţă, dar şi de inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Cătălina Lupaşcu, au participat la festivitatea de deschidere la cea mai prestigioasă unitate de învăţământ din judeţul Botoşani.

elevi an scolar eminescuDupă oficierea unei slujbe religioase, autorităţile au felicitat cadrele didactice, dar şi elevii pentru rezultatele obţinute la învăţătură de-a lungul anilor. Florin Ţurcanu a promis sprijinul său pentru această unitate de învăţământ.

Este o zi importantă pentru dumneavoastră şi am venit să urez elevilor sănătate, putere de a învăţa, să înţeleagă că şcoala este pe primul loc. Vreau să urez părinţilor sănătate, să-şi facă timp pentru copii, să urez profesorilor sănătate şi putere de muncă, să aibă răbdare cu elevii, pentru că avem nevoie de această răbdare. Vă asigur că voi face tot ce depinde de mine, prin pârghiile legale pe care le am ca preşedinte al Consiliului Judeţean, să susţin colegiul dumneavoastră„, a spus Florin Ţurcanu.

elevi an scolar eminescuLa rândul său, Cristina Chiriac, directorul Colegiului „Mihai Eminescu” a vorbit elevilor, părinţilor, cadrelor didactice şi invitaţilor despre rezultatele obţinute în anul şcolar trecut de elevii Colegiului naţional „Mihai Eminescu”.

Rezultatele obţinute la diverse concursuri, olimpiade şcolare, examenul de evaluare naţională şi cel de bacalaureat au reconfirmat valoarea colegiului nostru în peisajul învăţământului botoşănean, clasând şcoala noastră pe primul loc la nivel de judeţ şi printre primele la nivel naţional, demonstrând încă o dată seriozitate şi responsabilitate în actul educaţional„, a spus directorul Colegiului „Mihai Eminescu”.

elevi an scolar eminescuŞi primarul Ovidiu Portariuc, însoţit de inspectorul general al IŞJ, Mihaela Huncă, au fost prezenţi, luni, la deschiderea anului şcolar în mai multe unităţi de învăţământ. Este vorba de Colegiul Economic „Octav Onicescu”, de Şcoala 7 Botoşani. Cei doi au vizitat şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *