Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” îşi deschide stagiunea

povestea pestisorului de aurTeatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” prezintă în deschiderea stagiunii 2012-2013 spectacolul „Povestea peştişorului de aur”,  dramatizare şi adaptare scenică de Marius Rogojinschi, regia artistică este semnată de Marius Rogojinschi, scenografia şi costumele Mihai Pastramagiu.

Din distribuţie fac parte actorii: Marius Rusu, Mihaela Ştempel, Claudiu Gălăţeanu, Dana Popa.

Un pescar trăia împreună cu soţia sa la marginea unui lac. Sinceri sa fim pescarul nu prea avea noroc la pescuit, iar din cauza asta şi a sărăciei în care trăiau, nevasta lui era mereu nemulţumită şi-i făcea viaţa un chin. Bietul pescar era disperat. Dar într-o zi îi veni şi lui norocul: prinse un peşte fermecat care putea îndeplini oricare trei dorinţe ar fi fost ele. Era peştişorul de aur. Milos, la rugămintea peştişorului de a-i da drumul înapoi în apă, pescarul îi îndeplini dorinţa şi-l eliberă. Drept recunoştinţă peştişorul îi promise că-i va îndeplini trei dorinţe.

Aflând soţia pescarului de norocul ce dădu peste ei, îşi puse soţul să-i ceară peştişorului de aur să-i îndeplinească doar pentru ea cele trei dorinţe până când ajunse să trăiască într-un palat fiind regină, iar pe bietul pescar îl alungă în lumea largă, singur şi întristat.

Cum vor îndrepta peştişorul de aur şi pescarul toate nedreptăţile afurisitei de soţii veţi afla urmărind spectacolul „Povestea peştişorului de aur” de Aleksandr Sergheevici Puşkin, duminică,  9 septembrie 2012, de la orele 11 şi 12,30.

Rezervări la 0231514353 sau 0756084651

Informaţii suplimentare pe site-ul teatrului www.teatrulvasilache.ro

 Preţ bilet 6 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *