Deputatul Buhăianu: La 39 de ani, nu am minţit niciodată ca politician

Liviu Campanu, Catalin Buhaianu si Florin TurcanuLa 39 de ani, nu am minţit niciodată ca politician. Declaraţia aparţine deputatul Cătălin Buhăianu şi a fost făcută în cadrul unei întâlniri avute cu sindicatele şi patronatele din judeţ. Afirmaţia a stârnit râsul printre cei prezenţi. Acesta le-a spus sindicaliştilor prezenţi la întâlnire că  nu pot cere tot timpul drepturi salariale fără să existe şi o calitate a muncii prestate de angajaţi. Buhăianu a vorbit despre angajaţii din educaţie, spunând că învăţământul are la această dată cadre didactice slab pregătite, iar produsul finit, respectiv elevii, nu pot fi decât asemenea acestora.

La 39 de ani, nu am minţit niciodată ca politician. Poate de multe ori o să îmi spuneţi că am greşit. Da, am greşit şi am mers până cu un adevăr pe care l-am crezut. Nu o să mă puteţi acuza niciodată că am fost mincinos. Am fost unul din cei care am lucrat la legea educaţiei. Când vorbim de salarizare trebuie să ne gândim şi la calitatea actului educaţinal, pentru că ceea ce se întâmplă în educaţie este un lucru foarte grav, plecând de la profesori slab pregătiţi până la produsul finit, un elev foarte slab pregătit. Nimeni din liderii de sindicat  de până acum, şi nici nu am întâlnit un lider sindical naţional sau local care să-mi spună: Ne preocupă în mod constant, pe lângă salarizarea cadrelor didactice, şi calitatea actului educaţional„, le-a spus Buhăianu sindicaliştilor.

6 thoughts on “Deputatul Buhăianu: La 39 de ani, nu am minţit niciodată ca politician

  1. Dottore…în cea mai grea materie,educaţie fizică şi sport,bine că se eliberează PDL+ul de rahaţi şi uite că lumea o să înceapă să conştientizeze că e singura alternativă de dreapta în România!

  2. Evident ! Cuvintul „a minti” este vulgar si suburban . Acum folosim termeni si cuvinte delicate, alese, potrivite cu vremurile de restriste prin care trecem noi cei multi si „amarasteni” . In cazul de fata „a aburi” . Deci toti cei ce au ris au ris a paguba . Paguba lor, evident .
    Pina si saltul de la Pe De minus L la PSD s-a facut deoarece dl. din imaginea/pozna cu pricina nu mai putea suporta sa-i fie alaturata imaginea de un partid „fatarnic si mincinos” chiar daca el (partidul cu pricina) l-a parasutat in parlament timp de doua mandate . Curat, murdar coane Iancule . Unde esti tu… (Tepes evident, caci conu Iancu da cu subsemnatul prin lumea celor drepti)
    Si iartai tu Doamne pe cei saraci cu Duhul si le lumineaza calea…. spre noi si marete orizonturi precum in cer, asa si pre pamint. AMIN si-o luminare !

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Uite cine vorbeste, anal fabetul buhai! De ce nu ti-ai luat si protejata macurvei cu tine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *