Bunuri în valoare de 50.000 lei arse într-un incendiu

pompieri la interventie
pompieri la interventie

Un localnic din oraşul Bucecea a fost păgubit de foc de aproximativ 50.000 lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu izbucnit, în ziua de 30 august, în gospodăria sa. Generat cel mai probabil de un scurtcircuit produs ca urmare a utilizării unui cablu electric defect într-una dintre anexele din gospodărie, incendiul s-a extins cu repeziciune şi la celelalte construcţii, care erau lipite unele de altele.          

Pompierii au fost chemaţi în sprijin puţin după ora 19.00. La locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bucecea.          

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau depozitul de furaje, un grajd, un saivan şi, parţial, bucătăria de vară.  Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră. Alte două ore s-a intervenit pentru înlăturarea efectelor. Au ars 13 păsări, 10 tone de furaje, un saivan, un grajd şi o parte din bucătăria de vară. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 100.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *