11 primării ar putea avea conturile blocate, din cauza datoriilor din alegeri

votare alegeri 201211 primării botoşănene riscă să li se blocheze conturile din cauză că nu au plătit partea ce le revine din cheltuielile făcute în judeţ pentru desfăşurarea alegerilor locale. Scrutinul de pe 10 iunie a fost suportat financiar de Guvern, urmând ca prefecturile să recupereze o parte din cheltuieli de la autorităţile locale alese. Aşa cum precizează prevederile legale, costurile presupuse de buletinele de vot şi ştampilele folosite în secţiile de votare sunt suportate de autorităţile locale, în funcţie de numărul de votanţi al fiecărei circumscripţii electorale.

Conform legii, primăriile au la dispoziţie, pentru efectuarea acestor plăţi, 60 de zile de la publicarea rezultatelor alegerilor. În cazul în care termenul este depăşit iar viramentele nu se fac, prefectura trimite somaţii de plată şi, ulterior, este obligată de lege să solicite Direcţiei de Finanţe blocarea conturilor primăriilor restante.

Sumele pe care cele 11 primării le au de achitat sunt cuprinse între 300 şi 2.700 de lei.

„Tocmai pentru că sumele nu sunt mari, nu văd de ce autorităţile locale nu au putut face plata în timp util. Fac un apel către domnii primari să urgenteze aceste plăţi, pentru a evita blocarea conturilor. Ar fi grav să apară vreo situaţie de urgenţă care să nu poată fi soluţionată din cauza blocării conturilor. Prefectura va trebui să aplice legea. Nu are altă variantă.”, a declarat Adrian Constantinescu, prefectul judeţului Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *