Prinsă de jandarmi în timp ce îşi dosea sub haine ţigări de contrabandă

O femeie de 51 de ani a fost prinsă de jandarmi în momentul în care dosea sub haine ţigări de contrabandă. Marţi, în jurul orei 08.30, într-un bar din zona Pieţei Centrale a municipiului Botoşani, jandarmii botoşăneni au depistat o persoană de sex feminin, din Republica Moldova, în timp ce aranja pe corp, sub haine, mai multe pachete de ţigări. În urma controlului corporal făcut, jandarmii au găsit asupra femeii cantitatea de 138 de pachete de ţigări, de diferite sortimente, pentru care femeia nu deţinea documente legale de provenienţă. Ţigările, în valoare de aproximativ 1000 de lei, urmau a fi vândute trecătorilor din zona pieţei.

Jandarmii au procedat la ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigarete, fiind predate lucrătorilor Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Botoşani.

Conform prevederilor legii 571/2003 privind Codul Fiscal, persoanele care comercializează sau deţin în afara antrepozitului fiscal produse accizabile fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, pot fi sancţionate contravenţional cu amendă cuprinsă între 20000 şi 100000 de lei, fiind aplicată şi măsura complementară de confiscare a bunurilor comercializate în mod ilegal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *