În jur de 15 preşedinţi ai organizaţiilor locale PNL Botoşani vor fi înlocuiţi în funcţii

florin turcanuMembrii Biroului Permanent al PNL Botoşani se vor întruni, săptămâna aceasta, pentru a pune în discuţie înlocuirea unor şefi de organizaţii locale, care au obţinut rezultate nesatisfăcătoare la referendumul din luna iulie. Florin Ţurcanu, liderul PNL Botoşani, a declarat că tot în cadrul acestei şedinţe se va lua în discuţie înlocuirea conducerii tinerilor liberali. Deşi Florin Ţurcanu a anunţat şi schimbarea preşedintelui de la organizaţiei de femei a PNL Botoşani, deocamdată el spune că nu a găsit înlocuitor pentru Marilena Mardare.

“Vom mai schimba şi nişte preşedinţi. La femei nu am încă persoana, însă la tineret suntem pe cale să avem. La municipiu, va fi domnul Radu Grigoraş, iar la judeţ va fi un om de afaceri de 32 de ani, cu care am întâlnire astăzi (luni.nr)”, a spus Ţurcanu.

Liderul PNL Botoşani a declarat că preşedinţii din aproape 15 organizaţii botoşănene vor fi înlocuiţi în funcţii, întrucât nu s-au implicat în derularea referendumului.

3 thoughts on “În jur de 15 preşedinţi ai organizaţiilor locale PNL Botoşani vor fi înlocuiţi în funcţii

  1. Primul pe lista trebuie sa fie BURSUC de la Dorohoi -ce au facut in campania pt.referendum? NIMIC! NIMIC!
    Totul numai de forma…de fapt preocuparile sunt altele…
    PNL este mai jalnic decat PDL!!!!
    Mai sunt posturi de vanzare? Primul venit -primul servit sau prin licitatie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com