„Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!”, campanie derulată de poliţiştii botoşăneni

campanie politieÎn perioada iulie – septembrie 2012, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Române şi Groupama Asigurări desfăşoară, la nivel naţional, campania de prevenire a furturilor de şi din autoturisme.

Campania „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!” având ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor de şi din autoturisme, se înscrie în prioritatea naţională „Prevenirea furturilor” şi abordează unul dintre genurile de infracţionalitate care au un aport important la situaţia operativă.

 În perioada 23-26 august, poliţiştii din cadrul Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii în colaborare cu cei de la Poliţia de proximitate au fost prezenţi în parcările centrelor comerciale  din municipiul Botoşani.

Cu această ocazie proprietarii de autovehicule  au fost informaţi cu privire la faptul că   neatenţia sau neglijenţa lor reprezintă principalul factor favorizant pentru comiterea majorităţii infracţiunilor de furt din şi de autoturisme.  Cea mai mare parte a victimelor unor astfel de infracţiuni îşi lasă la vedere în interiorul maşinii diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparaturã electronicã, etc.) sau, la coborârea din autoturism, nu îşi asigurã corespunzãtor autovehiculul.

De asemenea, temperaturile ridicate din ultima perioadă determină mulţi conducători auto să lase geamurile deschise la părăsirea autovehiculelor în spaţiile de parcare în scopul ventilării incintei, făcând astfel sustragerea unor bunuri din interior mult mai facilă.

Poliţiştii le-au prezentat cetãţenilor mãsurile de protecţie pe care le pot lua pentru a nu fi victime ale furturilor din auto. Pe parcursul acţiunii au fost distribuite materiale cu sfaturi preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *