Gheorghe Sorescu: Am să propun un management privat la Nova Apaserv, dacă vor fi dificultăţi în continuare

Gheorghe Sorescu, vicepresedinte CJ
Gheorghe Sorescu, vicepresedinte CJ

Reprezentanţii Consiliului Judeţean iau în calcul şi un management privat la Nova Apaserv, în cazul în care societatea nu se va redresa. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, a declarat că exisită la această dată o anumită rezistenţă din partea sindicatului societăţii cu privire la măsurile drastice impuse pentru ca operatorul de apă să nu intre din nou în faliment. Pe lângă disponibilizări de personal, la Nova Apaserv se vor reduce şi salariile.

În cazul în care sunt dificultăţi în continuare, eu am să propun management privat. Dacă nu vor înţelege, voi propune externalizarea managementului şi atunci vine managerul privat cu nişte indicatori de performanţă şi taie cu barda. Nu mai ţine cont că este soţia lui Sorescu, a lui Popescu, a lui Ţurcanu… Să înţeleagă acest lucru, că nu se mai poate. Le-am spus-o şi ieri (nr.miercuri), plata celor de la zona comercială să se facă după încasări. Cu alte cuvinte, casierii să nu umble fleaura prin oraş, iar la sfârşitul zilei să vină şi să spună că nu a încasat nimic„, a precizat Sorescu.

One thought on “Gheorghe Sorescu: Am să propun un management privat la Nova Apaserv, dacă vor fi dificultăţi în continuare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *