George Enescu, sărbătorit, sâmbătă, la Liveni, la 131 de ani de la naştere

george enescuCasa Memorială George Enescu din localitatea Liveni din judeţul Botoşani va fi, sâmbătă, 18 august, gazda unor manifestări dedicate împlinirii a 131 de ani de la naşterea marelui muzician român.

Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale, Muzeul Judeţean şi Primăria comunei George Enescu vor organiza, în curtea casei memoriale, un concert de muzică simfonică intitulat ‘Omagiu lui Enescu’. Cvartetul ‘Accordo’ va interpreta arii din lucrările lui George Enescu, dar şi ale compozitorilor Johann Strauss, Iosif Ivanoci şi Bela Bartok.

De asemenea, în curtea Casei Memoriale George Enescu va avea loc o expoziţie de fotografie realizată de Marius Petrescu.

Pe parcursul întregii zile, accesul în Casa Memorială a lui Enescu de la Liveni va fi gratuit.

George Enescu s-a născut pe 19 august 1881 la Liveni în judeţul Botoşani şi s-a stins din viaţă la Paris, pe 4 mai 1955, la vârsta de 74 de ani. El a fost compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor, fiind considerat cel mai important muzician român şi unul dintre cei mai proeminenţi muzicieni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *