Teatrul Vasilache primeşte finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional

teatrul vasilache botosaniÎn cadrul celei de a doua licitaţii din august 2012, în cadrul concursului de proiecte culturale lansat de către  Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) Teatrul „Vasilache” Botoşani a  fost desemnat câştigător cu proiectul „Azi student, mâine actor”.

Proiectul presupune realizarea unei manifestări complexe, în care studenţi sau masteranzii­ de la facultăţi de specialitate din ţară şi străinătate, aflaţi în an terminal sau tineri absolvenţi ai facultăţilor de profil (marionete) vor prezenta în perioada 20-22 octombrie 2012, spectacole în sala Sala Teatrului „Vasilache” din Botoşani. Spectacolele vor fi urmate de colocvii:

–         Arta mânuirii – modalitate de exprimare şi afirmare a calităţilor păpuşarului;

–         Teatrul de păpuşi contemporan – oportunităţi şi constrângeri.

Valoarea proiectului este de 27650 lei.

Şi-au anunţat prezenţa facultăţile de teatru de păpuşi şi marionete din Bucureşti, Iaşi şi Bălţi – Republica Moldova precum importante personalitati ale genului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *