Peste 500 de sancţiuni date de poliţişti de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

politist rutier traficPentru siguranţa cetăţenilor, în perioada sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, poliţiştii au fost prezenţi în stradă, atât în zona lăcaşurilor de cult, cât şi în alte zone cu aflux mare de persoane, pentru prevenirea oricăror evenimente nedorite.

În perioada premergătoare sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 12 – 15 august, 380 de poliţişti au acţionat  atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde au avut loc manifestări religioase, culturale şi artistice.

Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri au acţionat atât pe drumuri comunale, drumuri naţionale şi europene, cât şi pe arterele circulate din cadrul oraşelor şi municipiilor.

În această perioadă, datorită măsurilor dispuse şi a prezenţei active a poliţiştilor, nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar infracţiunile săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară au fost cu mult reduse.

Poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice, în urma cărora au constatat 40 infracţiuni, dintre care 11 în flagrant, fiind depistaţi totodată 21 suspecţi de infracţiuni.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 531 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 81.980 lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 4327 lei. Dintre acestea, 158 au vizat tulburări ale ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea nr.61/1991.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com