Incendiu devastator la garajele firmei de transport Lyk

incndiu lyk Incendiu devastator, joi dimineaţă, la garajele unei firme de transport din Botoşani. Flăcările au cuprins, în jurul orei 2.00, spaţiile de garare a autobuzelor şi microbuzelor societăţii comerciale Lyk SRL. Flăcările, care se ridicau la peste 10 metri înălţime, au cuprins şi un depozit de materiale plastice din vecinătate.

Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 2.00 să intervină la garajele de pe strada Manoleşti Deal (mai sus de Modern Calor) şi au trimis la faţa locului şase maşini. La sosirea la faţa locului, lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au găsit în curtea garajului cel puţin şase autobuze, care au fost scoase imediat din zona de incendiu. În garaje se aflau cinci microbuze şi un autobuz, care au fost distruse de flăcări.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Detaşamentului de pompieri Botoşani dotate cu autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta atât în interiorul garajului, unde, din informaţiile noastre, ar fi existat cinci microbuze, cât şi la un depozit de deşeuri de mase plastice“, a spus purtătorul de cuvânt al ISU, Dorina Lupu.

Focul a fost atât de puternic încât putea fi văzut din zona centrală a municipiului. Incendiul a fost întreţinut de nişte paleţi de lemn depozitaţi în curte. Flăcările au cuprinse, se pare, şi birourile de la Lyk SRL.

La stingerea incendiului au intervenit peste 50 de pompieri botoşăneni, cu şapte autospeciale cu apă şi spumă. Cauzele incendiului nu se cunosc deocamdată.

3 thoughts on “Incendiu devastator la garajele firmei de transport Lyk

  1. “Flăcările au cuprinse, se pare, şi birourile de la Lyk SRL.” Spalare de bani chiar nu va puteti da seama?:)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com