Medicul Ovidiu Mimor va fi noul director medical al Spitalului Judeţean

Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judetean
Ovidiu Mimor

Preşedintele Consiliului Judeţean a bătut palma cu directorul Spitalului Judeţean, Ovidiu Mimor, pentru rămânerea acestuia pe un post la conducerea spitalului. Florin Ţurcanu a declarat că medicul Ovidiu Mimor va fi noul director medical al unităţii spitaliceşti, iar Gheorghe Damian va rămâne, în continuare, managerul spitalului.

Deşi iniţial Florin Ţurcanu i-a cerut lui Mimor demisia, între timp s-a răzgândit şi i-a oferit postul de director medical adjunct al spitalului, chiar dacă pentru această funcţie mai exista o propunere, respectiv medicul Mariana Andrioaie, persoană susţinută de PSD. Ţurcanu susţine însă că nu a negociat posturile cu PSD şi că rămâne bătută în cuie numirea lui Mimor pe funcţia de director medical.

Am avut o discuţie cu domnul Mimor şi i-am cerut demisia. Dumnealui a spus că o aduce azi, mâine şi i-am promis la schimb că o să-l numesc director medical. Trebuie să readuc aceste unităţi pe linia normală. Nu am treabă cu niciun partid politic. Aşa am negociat cu domnul Mimor şi trebuie să mă ţin de cuvânt. Nici nu pot să-l iei din şef şi să-l duci portar…Pe omul acela ca să îl dau afară îmi mai trebuia un an, pentru că avea contract până în 2014„, a precizat Ţurcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *