Accident de muncă la mall. Doi muncitori, la spital

medicul Petre Radauceanu
medicul Petre Radauceanu

Doi muncitori, ambii în vârstă de 48 de ani, au ajuns la spital după ce au căzut de pe o schelă, de la o înălţime de circa trei metri. Unul dintre aceştia va fi transportat la Iaşi.

Accidentul de muncă s-a produs, miercuri dimineaţă. Cei doi muncitori se aflau pe o schelă cu rotile, iar un coleg de-al lor a vrut să o mute. La un moment dat, cei doi s-au dezechilibrat şi au căzut, iar schela a venit peste ei.

Cei doi pacienţi sunt victime ale unui accident de muncă. Declarativ au căzut de pe o schelă, de la aproximativ trei metri. După investigaţiile făcute, la unul din pacienţi s-au pus în evidenţă leziuni de tip traumatism cranio-facil cu fractură frontal stâng, fractură orbită şi leziune la mână, iar celălalt pacient traumatism carnio-cerebral acut închis, fractură antebraţ stâng şi un traumatism la nivelul piciorului drept. Primul pacient va fi dirijat către Spitalul de neurochirurgie din Iaşi, având în vedere complexitatea leziunilor suferite la nivelul regiunii craniene şi faciale„, a spus medicul Petre Rădăuceanu, şef UPU-SMURD.

Celălalt pacient va rămâne internat pe Secţia de ortopedie, pentru intervenţie chirurgicală.

 Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă, muncitorii Raj Turiceanu şi Vasile Parafin, sunt angajaţi ai societăţii Semnal şi efectuau lucrări pe şantierul MALL UVERTURA.

Ei  se aflau pe o schelă mobilă  pentru a monta plăci de rigips la tavane casetate.  Au solicitat deplasarea schelei şi în timp ce un alt muncitor o împingea, aceasta s-a  dezechilibrat şi  s-a răsturnat cu cei doi muncitori„, se precizează într-un comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *