Înecat în iazul Negreni

Încă un caz de înec la Botoşani. Un bărbat de 50 de ani a fost găsit, luni, înecat în iazul Negreni. El a fost descoperit plutind cu faţa în jos la 60 de metri de mal. Se pare că bărbatul, întors recent din străinătate, ar fi mers duminică seară la scăldat, dar s-a înecat. Nimeni nu a anunţat până luni dispariţia sa.  Spre locul tragediei au plecat două echipaje din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Botoşani şi Dorohoi, cu accesorii de
căutare specifice şi două bărci.

 Primii care au ajuns la locul indicat au
fost pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani. La sosirea gărzii de intervenţie, corpul neînsufleţit al bărbatului plutea la cca. 60 de metri de mal. La aproximativ 15 minute de la începerea operaţiunii de recuperare, pompierii l-au adus la mal, după ce au ajuns lângă el cu ajutorul unei bărci şi l-au legat cu o cordiţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *