Canicula a scurtat traseul propus pentru parada fanfarelor

Traseul pe care a fost desfășurată parada fanfarelor a fost scurtat din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Inițial în traseul dedicat paradei fanfarelor  a fost cuprinsă și o porțiune din Calea Națională dar, din cauza caniculei, organizatorii au decis ca parada fanfarelor, manifestare inclusă în Festivalul Cîntecului, Jocului și Dansului Popular, să se desfășoare pe un traseu mai scurt, respectiv Casa Tineretului – Spitalul Judetean -Pietonalul Unirii. Și dintre formațiile care și-au anunțat prezența pentru a forma alaiul fanfarelor au mai lipsit, printre acestea numărându-se fanfarele de la Palatul Copiilor Botoșani, Clubul Copiilor din Dorohoi, de la Suharău, Glodeni-Rep Moldova, Balta Arsă și Fălești. Cu toate acestea, pentru trecătorii aflați pe stradă la orele dimineții muzica instrumentelor de fanfară a fost un adevărat spectacol, mulți dintre oameni oprindu-se la marginea străzii pentru a admira alaiul, unii chiar scoțând telefonul mobil pentru a filma. Ansamblurile care au format parada stradală au avut ca punct terminus scena de pe pietonalul Unirii unde au oferit publicului fiecare câte un spectacol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *