SMURD va avea un elicopter pentru toată zona Moldovei

muncitor Metaxa-elicopter SUMURD 0Subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat, a anunţat că judeţul Suceava va beneficia de serviciile unui elicopter medical SMURD. Raed Arafat a fost prezent ieri în judeţul Suceava, anunţând că elicopterul va ajunge în scurt timp la Iaşi şi va deservi toate judeţele Moldovei.

El a subliniat că elicopterul va fi folosit pentru transportul cazurilor grave, arătând că până în momentul de faţă pentru acestea era folosit un elicopter al Poliţiei, pus la dispoziţie de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

„Dacă până acum Iaşiul a lucrat cu un elicopter de poliţie, pus la dispoziţie de Ministerul Administraţiei şi Internelor, acum o să avem un elicopter medical SMURD care va fi operat de Ministerul de Interne, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu colegii de la spitalul <Sf. Spiridon> din Iaşi. Astfel, nu o să mai avem perioade de întrerupere, pentru că până acum convieţuiau misiunile de poliţie cu cele medicale”, a explicat Raed Arafat.

El a mai arătat că astfel de elicoptere SMURD mai sunt la Bucureşti, Târgu-Mureş şi Arad.

Subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii a mai spus că Serviciul de Ambulanţă Suceava va primi până la sfârşitul anului mai multe ambulanţe noi.

Raed Arafat a arătat că SMURD are în dotare în momentul de faţă şi un avion, care va deveni operaţional cel mai târziu la sfârşitul lunii octombrie a.c.. Arafat a solicitat autorităţilor judeţene şi Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă stabilească o procedură prin care Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea să aibă un program permanent astfel încât acest avion să poată veni în orice moment pentru a prelua cazurile grave din judeţele Suceava şi Botoşani.

La Spitalul Judeţean va fi amenajat un heliport

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că pentru a putea beneficia de serviciile elicopterului SMURD de la Iaşi, în judeţul Suceava ar urma să fie amenajate mai multe heliporturi. Nechifor a arătat că un heliport ar urma să fie construit în incinta Spitalului Judeţean Suceava, care va putea fi folosit şi pe timp de noapte.

Făcând referire la posibilitatea de a interveni în situaţii de urgenţă şi cu ajutorul avionului SMURD, Cătălin Nechifor a spus că în acest sens s-ar putea folosi şi aeroportul din Floreni.

Sursa: Monitorul de Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *