Scandal de la salarii la Protecţia Copilului

Camelia Socianu, presedinte Sindicatul ImpactAngajaţii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se plâng că în unitate se primesc sporuri pentru muncă deosebită diferenţiat şi că se face o discriminare în acest sens. Camelia Socianu, preşedintele Sindicatului Impact, sindicat reprezentativ la Protecţia Copilului, a declarat că din cei  941 de salariaţi, doar 50 au primit sporul pentru condiţii deosebite de muncă pe anul 2010, iar şase dintre angajaţi au obţinut aceste drepturi în 2011.

Sporurile au fost obţinut prin sentinţe judecătoreşti, salariaţii care nu-l primesc considerând că acest lucru duce la o discriminare privind salariul obţinut pentru aceeaşi funcţie, aceleaşi atribuţii de serviciu şi crează o stare conflictuală între salariaţi, stare care se răsfrânge negativ şi asupra serviciilor oferite beneficiarilor.

Liderul de sindicat susţine că deciziile privind acordarea acestor sporuri aparţin a trei instanţe de judecată, pe aceeaşi speţă fiind date trei decizii diferite. Astfel, sunt salariaţi care primesc 30%, alţii 50%, iar alţii deloc.

Sindicatul Impact a solicitat sprijinul Avocatului Poporului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Cartel Alfa şi Guvern pentru rezolvarea situaţiei.

Doar contractualilor, respectiv inspectori, inspectori de specialitate, referent, li s-au recunoscut sporuri de confidenţialitate, stabilitate şi dispozitiv. Chiar dacă lucrează în acelaşi birou, respectiv un inspector cu contractual, asistent medical sau funcţionar, doar inspectorul primeşte acel sport, ceilalţi nu. Sporurile reprezintă 50% din salariu pentru condiţii deosebite de muncă în centre, iar în aparatul propriu este sporul de confidenţialitate de 15%, spor de stabilitate de 10%. Nemulţumirea este că unii iau acest spor, alţii nu. Cei din aparatul propriu şi ei sunt nemulţumiţi, numai că nu s-au revoltat„, a spus Socianu.

Aceasta susţine că salariaţii de la Protecţia Copilului lucrează în condiţii deosebite şi se expun la mai multe riscuri în contact cu persoanele cu dizabilităţi şi de aceea aceste sporuri trebuie acordate la toţi cei peste 900 de salariaţi şi nu discriminatoriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *