Consilierul Iavorenciuc vrea o stradă a berzelor, un parc zoo şi introducerea a două curse gratuite pe tramvai. Vezi ce mai cuprinde programul său!

Gheorghe Iavorenciuc
Gheorghe Iavorenciuc

Consilierul local Gheorghe Iavorenciuc vrea ca municipiul Botoşani să aibă un parc zoo, introducerea a două curse gratuite de tramvai în oraş, însă propune şi crearea unui microclimat pentru păsări şi alte vieţuitoare din parcurile din municipiu, precum şi instalarea de cuiburi de berze pe o stradă din oraş. Toate acestea, dar şi alte propuneri, în număr de 27, sunt cuprinse în cadrul programului său de consilier local. El doreşte ca toate cele 27 de propuneri ale sale să fie transformate în hotărâri în cadrul Consiliului Local.

Acest program <Botoşani din suflet> a fost înaintat şi liberalilor şi actualului primar, domnul Portariuc şi am observat că, câteva puncte din programul meu au început să fie aplicate. Domnul Ţurcanu a introdus acel autobuz care duce copii în zonele turistice ale Botoşaniului, iar domnul Portariuc a anunţat că va face lunar un raport, care este un punct din programul meu de consilier local. Eu doresc, în punctele mele, să dau suflet oraşului„, a precizat Iavorenciuc.

Astfel, consilierul local doreşte angajarea unei echipe de arhitecţi peisagisti pentru a da personalitate oraşului, crearea unui microclimat pentru păsări şi alte vieţuitoare din parcurile din municipiu „prin închiderea grădinii publice pe timpul nopţii, stingerea luminilor, pentru a da posibilitate păsăsrilor şi celorlalte vieţuitoare să-şi întemeieze o familie într-un climat natural”.

Înfiinţarea unui parc zoo, instituirea unor reduceri la taxele locale locuitorilor ce colectează şi predau deşeuri sau premierea prin vouchere a cetăţenilor care achită la timp taxele locale sunt alte propuneri ale consilierului Iavorenciuc.

Instituirea a două curse gratuite de tramvai-una la ora dimineţii dus şi una peste trei ore întors, instituirea de sensuri unice şi mijloace de limitare a vitezei în zonele de risc, sens giratoriu la intersecţia Petru Rareş şi Bulevardul Mihai Eminescu sunt alte propuneri.

Nici agenţii economici nu au fost omişi de consilier.  Iavorenciuc vrea ca societăţile comerciale să aibă posibilitatea, indiferent de profil, de a pune două mese şi scaune în faţa unităţii , pentru a îmbia locuitorii să iasă din casă, iar gardienii publici să fie vizibili în folosul comunităţii, primii care acordă primul ajutor în caz de nevoie. Şi artiştii sau specialiştii instituţiilor de cultură vor trebui să aibă diverse acţiuni fie în stradă, fie la locul de muncă al locuitorilor.

Extinderea cimitirului Eternitate şi găsirea unei soluţii de înfiinţare a unui cimitir public este o altă propunere, oferirea de gratuităţi turiştilor care doresc să viziteze obiectivele turistice ale judeţului, dar şi întocmirea de hărţi şi trasee pentru biciclişti sunt alte propuneri.

Consilierul mai vrae şi instalarea de cuiburi de berze, pe o stradă propice vieţii acestora, care să fie numită strada Berzelor.

Iată programul complet:

1.HCL.- Angajarea unei echipe de arhitecti peisagisti pentru a da personalitate orasului.

2.HCL.- Crearea unui microclimat propice pentru  pasari si alte vietuitoare in parcuri.(Inchiderea Gradinii Publice pe timpul noptii,stingerea luminilor,pentru a da posibilitate,pasarilor si celorlalte vietuitoare sa-si intemeieze o familie intrun climat natural).

3.HCL- Infiintarea unui parc zoo.

4.HCL- Innobilarea Gradinii Publice si a celorlalte parcuri cu specii diverse.

5.HCL.-Instituirea unor reduceri la taxele locale locuitorilor care colecteaza si predau deseuri.

6.HCL.- Premierea cetatenilor care achita la timp taxele locale prin vouchere care sa cuprinda :bilete spectacole artistice,sportive,-tratament, recuperare,etc.

7 HCL – Stimularea unitatilor comerciale de a instala, in fata acestora ,1-2 mese sau terase  pe timp de vara , acolo unde este posibilitatea. Primii 2 m de teren concesionati vor fi atribuiti gratis.

8.. HCL – Instituirea a doua curse gratuite de tramvai catre centru-piata, una la ora 9 dimineata DUS ,una INTORS peste trei ore .

9.. HCL.- Instituirea de sensuri unice si mijloace de limitare a vitezei in zonele de risc, in circulatia autoturismelor – SENS GIRATORIU PETRU RARES/BULEVARD

10. HCL – Gardienii publici sa fie vizibili in folosul comunitatii, sa schimbe simbolull bastonului cu cel al trusei de prim ajutor. Sa faca cursuri si a fie primii care acorda primul ajutor locuitorilor .

11. HCL – Asociatiile si ONG-urile care au acorduri si au fost finantate de la bugetul local, sa fie monitorizate si sa prezinte un program de actiuni in folosul comunitatii. Banul investit sa aduca beneficii locuitorilor.

12. HCL – Acordarea de sprijin asociatiilor si ONG-urilor  si includerea unor actiuni ale acestora in Programul anual de actiuni din comunitate.

13. HCL – Comunitatea civila , de artisti si intelectuali , scoala sa fie stimulate sa vina cu propuneri de personalizare a anumitor zone din cartierele lor.

14. HCL.- Predarea terenurilor de joaca  ,parcuri  ,spatiu public in observatie asociatiilor de proprietari, altor asociatii sau persoanelor interesate de aceasta.

15.HCL.- Cooptarea asociatiilor de proprietari in actiunea de identificare si rezolvare a problemei cainilor comunitari din perimetrul acestora.

16.HCL.- Toate institutiile de cultura, prin artistii si specialistii acestora sa aiba actiuni diverse fie in strada, in scoli, institutii publice, societati private..

17. HCL.- Demolarea punctelor termice si redarea terenurilor cartierelor respective

18. HCL.  -Extinderea cimitirului Eternitate. Gasirea urgenta a unei solutii pentru un  CIMITIR PUBLIC. Transformarea cimitirelor in oaze de flori si  verdeata.

19. HCL.- Instituirea de forumuri cetatenesti lunare”Primarul la raport”, unde primarul va raspunde locuitorilor la interpelari si va raporta eficienta fiecarui ban cheltuit in folos public.

20. HCL.- Cooptarea  tuturor institutiilor artistice profesioniste  de amatori pentru optimizarea si eficientizarea actiunilor culturale programate.

21. HCL.– Instituirea si declararea unor actiuni de nivel national si international care sa contribuie la imaginea si unicitatea Botosaniului. Exemple: Auto-Moto-Fest, Marsul Respectului, Zilele Eminescu, Orasul Verde,etc

22. HCL. – Oferirea de gratuitati extinse tuturor turistilor care doresc sa viziteze obiectivele turistice ale judetului.

23. HCL.- Instituirea unei curse gratuite zilnice, saptamanale,sau de cate ori este nevoie, care sa cuprinde obiectivele turistice ale municipiului si judetului.

24. HCL.- Instalarea de cuiburi de berze, pe o strada propice vietii acestora: Strada Berzelor.

26. HCL.- Amplasarea de placute cu denumirea arborilor, arbustilor si florilor, adoptarea arborilor de catre botosaneni si montarea coliviilor pentru pasarele.

27. HCL.- Intocmirea de harti cu trasee pentru biciclisti si montarea de indicatoare adecvate.

One thought on “Consilierul Iavorenciuc vrea o stradă a berzelor, un parc zoo şi introducerea a două curse gratuite pe tramvai. Vezi ce mai cuprinde programul său!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *