Copiii-reporteri formati la Bibliovacanta sarbatoresc un an de activitate. Vezi ce activitati au pregatit!

Joi, încep manifestările BUZZ FEST organizate cu prilejul împlinirii unui an de la apariția primului număr al ziarului Buzz. Ziarul Buzz a luat naștere în urma cursului de jurnalism inițiat de Asociația Culturală „Adrian Enache” pentru programul Bibliovacanța al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”. BuzzFest cuprinde competiții de  frumusețe și sportive, dar și un inedit schimb de experiență gazetărească între copiii care au urmat cursul de jurnalism anul trecut și cei care sunt anul acesta cursanți.

Manifestările debutează, joi, la ora 14.00 cu o conferință de prezentare a proiectului „Micii reporteri”. Aceasta va avea loc la secția de limbi străine a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” (pietonalul Unirii).

Vineri, copiii-reporteri formați anul trecut la cursul de jurnalism  vor participa la deschiderea Târgului meșterilor populari, manifestare inclusă în cadrul Festivalului cântecului, jocului și portului Popular, pentru a oferi din experiența lor, noilor mici reporteri. Sâmbătă dimineață, de la ora 9.00, în parcul Mihai Eminescu va avea loc o competiție de șah inedită. Trei fete pasionate de șah, surprinzător surori, Nicoleta, Ioana și Irina Zoițanu vor intra în competiție cu persoanele în vârstă, care joacă zilnic șah în parcul „Mihai Eminescu”.  Unul dintre competitori va câștiga cupa competiției „Șahul între generații”.  Duminică după-masă, de la 17.00, în cadrul spectacolului oferit de grupul Cheia Sol în foișorul din Parcul „Mihai Eminescu”, va avea loc competiția „Mini Miss&Mister Buzz 2012’. La această competiție vor participa copii cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani, cei doi câștigători urmând să primească câte o sesiune foto profesionistă. Toți copiii vor fi însă premiați cu diplome și dulciuri!

Buzzerii mulțumesc pentru sprijin în organizarea acestor activități partenerilor Centrul Europe Direct Botoșani, magazinele Admir, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Biblioteca Județeană Mihai Eminescu, Asociația Culturală Cheia Sol, Asociația Culturală Arlechin, TeleM Botoșani prin emisiunea O pată de culoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *