Spitalul Judeţean a fost amendat cu 40.000 lei pentru încălcarea legii privind achiziţiile publice

Spitalul JudeteanSpitalul Judeţean a primit o amendă de 40.000 lei din partea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice pentru nerespectarea legii privind achiziţiile publice. Amenda a fost dată în urmă cu două săptămâni, spun reprezentanţii Spitalului Judeţean, pentru nişte lucrări efectuate în afara unui contract încheiat la Spitalul de Psihiatrie.

ANRMAP a efectuat verificări la Spitalul de Psihiatrie la obiectivul Centrul de Sănătate Mintală şi a constatat mai multe abateri, respectiv Spitalul de Psihiatrie, reprezentat de medicul Gabriel Oprişanu nu a justificat cu documentaţie o serie de lucrări suplimentare realizate la spital, actul adiţional fiind încheiat la trei ani de la data atribuirii contractului. De asemenea, s-a stabilit că valoarea lucrărilor suplimentare în sumă de peste 500.000 lei depăşeşte procentul de 20% din valoarea contractului iniţial în valoare de 1,6 milioane lei. În aceeaşi perioadă s-au realizat reparaţii capital şi la pavilionul de ergoterapie din cadrul aceluiaşi spital, constatându-se că s-a aplicat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. Şi aici valoarea lucrărilor suplimentare a fost de peste 700.000 lei.

Conducerea Spitalului Judeţean a contestat amenda la Judecătoria Bucureşti, solicitând schimbarea sancţiunii din amendă în avertisment.

ANRMAP a verificat contractele din 2007 până în 2010 şi au găsit nişte deficienţe. Noi le-am preluat. S-a depăşit procentul de 20% la nişte reparaţii şi nu s-a respectat procedura impusă prin Legea achiziţiilor publice. Noi am făcut contestaţie la judecătoria Bucureşti şi vom vedea ce rezultat vom obţine. În caz contrar, ne vom îndrepta asupra fostei conduceri a Spitalului de Psihiatrie, a factorilor răspunzători„, a spus Gheorghe Damian, manager interimar la Spitalul Judeţean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *