USL: Referendumul e valid, Băsescu e demis!

USL Ponta Antonescu
Foto: Realitatea.net

„Conform numărătorii la ora 23.00, Traian Băsescu este demis”, a spus preşedintele PC, Daniel Constantin, duminică seară, după închiderea urnelor, informează Realitatea TV.

La rândul său, senatorul PSD Dan Şova a precizat că referenduml este valid, potrivit numărătorii paralele a USL, pragul de validare fiind depăşit în condiţiile în care s-au numărat peste 9,2 milioane de voturi. „Avem numărate până acum peste 9.200.000 de voturi. Am depăşit pragul de 50%, continuăm numărătoarea în orele următoare”, a spus Şova.

El a menţionat că, potrivit numărătorii USL, circa 87% din românii care au venit la vot au votat împotriva lui Traian Băsescu.

„Băsescu în 2007 a luat 75%, azi a luat doar 16%. La alegerile din 2009, Băsescu a luat 5 milioane de voturi, azi a luat mai puţin de un milion de voturi. Referendumul va fi valid cu peste 52%. Traian Băsescu va pleca, l-am demis, totul este Ok. de acum încolo”, a spus Şova.

One thought on “USL: Referendumul e valid, Băsescu e demis!

  1. mai mincinosilor,nu mai manipulati lumea.basescu se intoarce la cotroceni.nesimtitilor.dar chiar credeti ca lumea nu se uita la televizor?dar chiar ne prostiti in fata?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *