Date oficiale: 45,92% dintre români au fost la referendum! Vezi prezenţa la vot în judeţul Botoşani!

votare referendumBiroul Electoral de Central a comunicat, duminică seară, după închiderea urnelor, rezultatele estimative privind prezenţa la vot atât la nivel naţional, cât şi pe fiecare judeţ în parte. Potrivit datelor BEC, 45,92% din totalul alegătorilor români înscrişi pe listele electorale şi-au exercitat dreptul de vot.

La nivelul judeţului Botoşani, prezenţa la urne a depăşit pragul minim de 50% plus unu, înregistrându-se un procent de 54,85%. În aceste condiţii, Botoşaniul a ocupat poziţia a opta la nivel naţional.

În mediul rural, procentul de votare este de 59,62%, iar în mediul urban 49,02%.

La ora 10,00 prezenţa la vot la Botoşani a fost de 10,79%, la 14.00- 25,49%, la 17.00- 34,1%, iar la 20.00- 46,42%.

Cei mai mulţi alegători au mers la vot în Olt (74,71%), Mehedinţi (70,46%) şi Teleorman (70,16%), iar cei mai puţini în Harghita (11,56%) şi Covasna (20,60%).

2 thoughts on “Date oficiale: 45,92% dintre români au fost la referendum! Vezi prezenţa la vot în judeţul Botoşani!

  1. in judetele din Ardeal a fost un vot corect in schimb uitati-va cum cresc Vrancea( Oprisan -baronul),Olt,Teleorman..etc,etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *