Municipalitatea începe etapa a doua de lucrări privind reabilitarea Parcului Mihai Eminescu

Parcul Mihai Eminescu
Parcul Mihai Eminescu

Municipiul Botoşani derulează în cadrul finanţării acordate prin Administraţia Fondului de Mediu proiectul „Reabilitarea şi modernizarea grădinii publice Mihai Eminescu Botoşani, judeţul Botoşani, etapa a II-a”. „Considerăm că prin realizarea lucrărilor prevăzute în cea de a doua etapă privind reabilitarea Parcului Mihai Eminescu, acesta va deveni un loc mai atractiv şi mai căutat de cetăţenii municipiului”, a declarat primarul municipiului, Ovidiu Portariuc. Valoarea totală a proiectului este de 1.100.000 lei, din care un milion de lei reprezintă contribuţia AFM din cadrul programului, iar diferenţa este contribuţia bugetului local. Proiectul cuprinde lucrări privind reabilitarea spaţiilor verzi din cadrul parcului, respectiv plantarea a peste 250 de arbuşti, semănarea gazonului specific pe o suprafaţă de  31.000 mp, plantarea de gard viu (910 ml), plantarea de flori (peste 4500 de bucăţi). De asemenea, sunt prevăzute şi reabilitarea aleilor din parc, amenajarea unui loc de joacă special pentru câini, montarea a 200 de bănci, precum şi amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii.

 

Zona centrală a parcului în care sunt amplasate statuile personalităţilor din Botoşani va beneficia de un iluminat special care le va pune în valoare. Se va interveni şi pe foişorul existent, în sensul reablitării acestuia, pentru a fi destinat activităţilor artistice în aer liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *