O combină agricolă a ars, sâmbătă după-masă în timp ce recolta grâul

  incendiu miriste Hudum O combină agricolă a luat foc, sâmbătă după-amiază, în timp ce recolta grâu de pe un câmp situat pe raza comunei botoșănene Frumușica. Flăcările s-au extins cu repeziciune și la cultura de cereale. Speriați de amploarea evenimentului, martorii au solicitat sprijinul pompierilor. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenție, ardea combina agricolă și grâul de pe circa 14 ha, existând pericolul ca flăcările să se extindă la întreaga suprafață cultivată. Incendiul a fost stins în mai puțin de o oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 1.200.000 lei. Au ars elementele combustibile ale combinei agricole, 600 litri motorină din rezervorul utilajului agricol, grâul de pe circa 14 ha și s-au degradat circa șase tone de grâu recoltat, depozitat într-un buncăr. Pagubele au fost estimate la aproximativ 800.000 lei. Cauza probabilă a incendiului o constituie o scânteie mecanică. Intervenția a fost îngreunată și de vântul care bătea cu putere. Pompierii botoșăneni recomandă agricultorilor să respecte măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul recoltării și depozitării cerealelor.

One thought on “O combină agricolă a ars, sâmbătă după-masă în timp ce recolta grâul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *