Cercetat după ce a accidentat o bătrână de 73 de ani. Tînărul nu avea nici permis și a părăsit locul accidentului

Inspectoratul de politie judeteanUn tânăr e 21 de ani din satul Tudor Vladimirescu, comuna Albești, este cercetat de polițiștii botoșăneni după ce a accidentat o bătrînă de 73 de ani. Tînărul a părăsit locul accidentului și avea permisul suspendat încă de anul trecut, acesta fiind cercetat în prezentat pentru acest fapt. Joi, în jurul orei 8.30, polițiștii au fost sesizați prin apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că o batrana de73 ani, din comuna Albești, judeţul Botoșani a fost victima unui accident de circulaţie, iar conducătorul auto implicat a părăsit locul faptei. Cercetările efectuate la faţa locului au stabilit că femeia, în timp ce traversa neregulamentar DJ  282, în localitatea Albeşti, a fost accidentată de un autoturism marca Ford, înmatriculat în Bulgaria, al cărui conducător auto a părăsit locul faptei după producerea evenimentului. În jurul orei 14.00, conducătorul autoturismului a fost identificat în trafic, pe raza comunei Călărași, judeţul Botoșani, în persoana unui tanar de21 ani din sat Tudor Vladimirescu, comuna Albești, județul Botoșani. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul avea permisul de conducere reținut din luna octombrie a anului trecut pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii de 73 ani,  care a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale,rămânând internată.  Conducătorului auto i-au fost prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul  este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, dacă din  accident a rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat şi vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *