A ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut într-o fântână adâncă de zece metri

 Un bărbat în vârstă de 35 de ani, care lucra, joi seară, împreună cu un coleg la construcţia unei fântâni în curtea unui localnic din Cătămărăşti Vale a văzut moartea cu ochii.

Acesta s-a apropiat de gura puţului, s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la zece metri.

Imediat la faţa locului au ajuns pompierii, dar şi un echipaj de la Ambulanţă.

Bărbatul a fost scos între timp, însă, de colegul său în vârstă de 27 de ani, care s-a legat cu două frânghii şi a coborât în fântână pentru a-l salva.

Am fost solicitaţi pentru a interveni în cazul unei persoane căzută în fântână. În momentul sosirii la locul intervenţiei alături de persoana căzută se afla şi un coleg al acesteia, pentru a o ajuta să iasă din fântână. Operaţiunea s-a derulat foarte rapid întrucât persoana respectivă era asigurată cu cordiţe de către colegi. Au fost scoase cele două persoane la suprafaţă şi predate colegilor de la Ambulanţă„, a declarat mr. Narcis Jachel, comandantul Detaşamentului de Pompieri Botoşani.

Bărbatul în vârstă de 35 de ani se află sub îngrijire medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *