Tânăr cercetat de poliție după ce a fost implicat într-un accident

Inspectoratul de politie judeteanUn tânăr de 23 de ani este cercetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpă după ce marți seară, a fost implicat într-un accident de circulație. Marți seară,  în jurul orei 23.15, în timp ce conducea un autoturism pe strada A.I. Cuza din municipiul Dorohoi,tânărul de 23 ani, din localitate, ajungând la intersecția cu strada Poștei, nu păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul care rula în faţa sa, condus regulamentar de un bărbat de 42 ani, din comuna Dersca, intrînd în coliziune cu acesta   Din accident a rezultat rănirea lui bărbatului în vîrsta de  33 ani, din municipiul Dorohoi, ocupant al scaunului dreapta față în autoturismul condus de autoturismul cu care tînărul cercetat de poliție a intrat în contact. Victima a fost transportată la Spitalul municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, fără să necesite internarea. Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări faţă de tânărul de 23 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *