Adrian Constantinescu nemulțumit de colaborarea cu reprezentanții E-on Electrica

prefectul Adrian Constantinescu
prefectul Adrian Constantinescu

Prefectul Adrian Cosnmtantinescu s-a declarat nemulțumit de modul în care au acționat reprezentanții societății E-ON Electrica ca urmare a fenomenlor meteorologice care au avut loc duminică,  începând cu ora 16. Mai multe comune, printre care Vorona, Tudora şi Cristineşti, au rămas fără lumină, locuitorii  acestor zone, inclusiv primarii comunelor, contactand Instituţia Prefectului pentru a sesiza că nu reuşesc să comunice cu dispeceratele firmei care furnizează energie electrică, iar avariile la reţele rămân nerezolvate. Aceeaşi carenţă de comunicare a constatat-o şi prefectul judeţului, atunci când a vrut să solicite explicaţii reprezentanţilor operatorului de electricitate. În dimineaţa zilei de 16 iulie, Adrian Constantinescu a avut o discuţie cu angajaţii E.ON de la nivelul judeţului. Cu această ocazie prefectul judeţului a primit asigurări că specialiştii firmei lucrează în teren la soluţionarea avariilor apărute în ultimele 24 de ore.

„Împreună cu domnul colonel Radu Anton, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, voi solicita o întrevedere cu reprezentanţii E.ON din zona Moldova, pentru a stabili o procedură clară de lucru. Nu e normal ca botoşănenii să stea zeci de ore fără electricitate, nu e normal să vrei să întrerupi energia electrică pentru a stinge un incendiu, spre exemplu, şi să nu ai cu cine discuta.”, a declarat prefectul judeţului Botoşani.

One thought on “Adrian Constantinescu nemulțumit de colaborarea cu reprezentanții E-on Electrica

  1. Da’ cine a vândut EON-ul,retoric întreb ca şi guvernare,cine a vândut Poşta (sau ROMTELECOM,Telefoanele)?.Vedeţi ce golănelă au făcut,au crescut tarifele pentru abonaţi,au mărit timpii de ridicare ai deranjamentelor,deci au micşorat calitatea serviciilor pe care le făceau odată,când erau ,,de stat”dar au crescut exponenţial banii în buzunarele şmecherilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *