Interes slab pentru grădinițele de vară la Botoșani

spectacol Gradinita 9Grădinițele de vară nu au captat interesul părinților și asta chiar dacă exista un program special pentru perioada iulie- august, cand cei mici pot fi lasati in grija educatorilor. Parintii care nu au in grija cui sa-si lase copiii pe timpul verii pot opta pentru una din gradinitele din oras deschise pe perioada verii. Pentru aceasta, ei platesc doar cele trei mese pe zi, ceea ce inseamna un cost zilnic de maxim 10 lei.In perioada iulie -august, la nivelul municipiului Botosani, vor functiona toate gradinitele in afara celor cu numarul 24 si respectiv 3, acestea avand spatiile revendicate. Rodica Mighiu, purtator de cuvant al Inspectoratului Scolar Botosani, a declarat ca una din cauzele pentru care parintii nu-si inscriu copiii pe perioada verii la gradinite este determinata si de alternanta gradinitelor. Copiii schimba o data la doua saptamani gradinita in functie de programul stabilit la inceputul vacantei. „Timp de doua saptamani un copil poate frecventa o gradinita, iar in urmatoarele doua saptamani, o alta. Din acest motiv exista foarte putine solicitari deoarece atat parintii cat si copiii sunt obisnuiti sa frecventeze aceeasi gradinita” , a declarat Rodica Mighiu, purtatorul de cuvant al ISJ Botosani.  Pentru a-si inscrie copiii la gradinita, parintii trebuie sa completeze o cerere in care sa mentioneze perioada in care isi vor lasa micutul, o copie dupa certificatul de nastere al copilului, o copie dupa cartea de identitate a lor, o adeverinta de salariat a lor si o copie dupa fisa medicala de la gradinita pe care prichindelul a frecventat-o in timpul anului. Trebuie mentionat faptul ca daca sunt inscrisi mai putin de 20 de copii nu poate fi formata o grupa care sa functioneze pe perioada estivala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *