Consilierul local Iavorenciuc vrea ca la Primăria Botoşani să se audă „Rapsodia română” şi nu zgomotul aparatelor montate de Ţurcanu

Consiliu local-Ghiorghita si IavorenciucConsilierul local Gheorghe Iavorenciuc i-a cerut primarului Ovidiu Portariuc să facă tot posibilul ca la Primăria Botoşani să se audă  „Rapsodia română” la ceasul Primăriei şi nicidecum acele dispozitive pentru alungarea păsărilor, montate in clădirea Prefecturii. El susţine că Botoşaniul este un oraş cultural, iar zgomotele puternice care se aud de la aparat, zgomotele unor păsări de pradă, rerezintă o pată pentru municipiu.

„Suntem cunoscut ca un judeţ cultural. Mergeţi afara şi ascultaţi din timp în timp ce se aude. Vă rog, domnule primar, să luaţi ca atare această solicitare, că este o pată pentru Primărie. Porumbeii stau în acelaşi loc şi se iubesc, aşa cum s-au iubit şi până acum, vă rog să duceţi în Centrul Vechi acel cra-cra”, i-a spus Iavorenciuc primarului în şedinţa de Consiliu Local.

Acesta i-a cerut să poarte o discuţie cu reprezentantul Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, cel care a fost cu ideea montării acestor dispozitive. Primarul Ovidiu Portariuc i-a răspuns însă, că nu cade în atribuţia sa să facă lucrul acesta.

Vă rog să aveţi dumneavoastră o discuţie cu domnul Ţurcanu„, i-a spus Portariuc, la care Iavorenciuc i-a răspuns: „Eu, ca şi consilier local vă mandatez„.

2 thoughts on “Consilierul local Iavorenciuc vrea ca la Primăria Botoşani să se audă „Rapsodia română” şi nu zgomotul aparatelor montate de Ţurcanu

  1. OARE TURCANU NU-SI ADUCE SI NISTE OI SA-I BEHAIE !
    SUNTEM ORAS CULTURAL , SA SE AUDA MUZICA LUI GEORGE ENESCU , DOMNULE PRIMAR !
    ESTI ALES DE PROSTI IN FRUNTEA MUNICIPIULUI , FII SIGUR PE TINE , NU ASCULTA DE ALTII , DE MAZARE , DE TURCANU !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *