Neînţelegeri de la decontarea unor servicii medicale între Spitalul Judeţean şi Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani

Spitalul JudeteanNeînţelegeri de la decontarea unor servicii medicale între conducerea Spitalului Judeţean şi cea a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Reprezentanţii Spitalului Judeţean au întocmit o situaţie, pe care au trimis-o la Consiliul Judeţean, prin care arată că unitatea spitalicească are de încasat de la instituţia de asigurări de sănătate peste 126 miliarde lei vechi, pentru servicii efectuate şi nedecontate. De partea cealaltă, reprezentanţii CAS spun că Casa de Sanatate contractează un anumit număr de servicii cu spitalul şi nu au cum să plătească internările depăşite.

La această dată, pe rolul instanţei de judecată există şi un proces în care Spitalul Judeţean cere CAS Botoşani peste un milion euro pentru servicii efectuate şi nedecontate pe anul trecut.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, spune că va purta o discuţie cu cele două părţi pentru a căuta o rezolvare a problemei.

Am avut o discuţie cu doamna Rodica Huţuleac şi dânsa a spus că a respectat contractul. Trebuie să înţeleg fenomenul corect. Cei de la spitale se plâng că Casa nu le decontează servicii, iar Casa spune că atât am contractat. Vom vedea cum vom rezolva, pentru că, dacă la Botoşani vin servicii pentru doi pacienţi şi decontează la doi pacienţi, cu ceilalţi ce faci. Îi ţii dincolo de poartă şi spui: Voi muriţi în stradă, că nu am bani. Lucrurile sunt pe la mijloc şi trebuie şi o implicare a Casei„, a spus Sorescu.

Acesta urmează să se întâlnească în cursul acestei săptămâni cu conducerea CAS Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *