Liviu Axinte, liderul LSI: Profesorii se aşteptau la rezultatele de la bacalaureat

Liviu Axinte, liderul LSI
Liviu Axinte, liderul LSI

Sindicatele din învăţământ susţin ideea unui bacalaureat diferenţiat, funcţie de profil, astfel încât să nu se mai repete situaţia dezastruoasă din acest an. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, consideră că nu este corect să se dea aceleaşi subiecte la limba şi literatura română şi la filologie, dar şi la profilul mecanic. Acesta susţine că,  totuşi, vinovaţi de rezultatele slabe sunt în primul rând elevii, care cred că pregătirea pentru bacalaureat se poate face într-o lună, înaintea examenului de bacalureat, şi nu pe parcursul anilor de liceu, aşa cum este normal.

Potrivit lui Liviu Axinte, profesorii se aşteptau la rezultatele de la bacalaureat, „având în vedere nivelul de pregătire constatat de aceştia de-a lungul anilor de liceu, la clasele la care au lucrat”.

Rezultatul este o consecinţă a modului în care este percepută pregătirea acestui examen, în principal de un liceu din judeţul Botoşani, unde promovabilitatea a fost mică. Conducerea şcolii a asigurat program de pregătire pentru bacalaureat, au semnat părinţii că există acest program, au semnat elevii. Profesorii veneau în fiecare sâmbătă la pregătire, însă nu veneau elevii. Veneau unu-doi elevi şi am văzut că au promovat unu-doi elevi„, a spus Axinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *